Comunicat de presă
București, 30.09.2024
Concurs de proiecte în cadrul conferinței Cities of Tomorrow
Persoanele cu idei inovatoare pentru dezvoltarea urbană sustenabilă în unul din domeniile: administrație publică, societate civilă sau mediul de afaceri, sunt invitate să se înscrie la concursul de proiecte organizat în cadrul evenimentului
Cities of Tomorrow al Camerei de Comerț și Industrie româno-germane (AHK România). Termenul limită pentru depunerea proiectelor este
3 octombrie, iar înregistrarea lor se face completând
acest formular.
Din fiecare categorie vor fi selectate trei proiecte pentru a intra în etapa finală. Finaliștii vor fi invitați să susțină proiectul în fața juriului și a participanților în cadrul conferinței, care se va desfășura anul acesta la
Oradea.
Proiectele câștigătoare, câte unul din fiecare categorie, vor fi desemnate de către un juriu alcătuit din urbaniști și arhitecți, ONG-uri, jurnaliști și experți internațional. Ulterior vor fi promovate, prezentate și premiate în cadrul conferinței.
Evenimentul, unul din cele mai mari organizate anual de AHK România, se va desfășura anul aceasta la
Oradea, în încercarea de a promova la nivel național modelele de succes în tot ceea ce însemnă oraș al viitorului, realizate de administrația publică sau mediul de afaceri la nivel regional. Printre cei care vor lua cuvântul la această ediție se numără:
Mihai Jurca, City Manager Oradea & Interim General Manager of ADLO, cel care a dezvoltat și implementat conceptul de "Smart City" în municipiul Oradea,
Jens Hoffmann, directorul operațional al LAND, arhitect cu experiență extinsă în reinventarea spațiilor urbane din diferite țări,
Eva-Viorela Sfârlea, consultant urbanistic la Banca Mondială, expert care și-a concentrat activitatea profesională pe teme precum mobilitate sustenabilă, regenerare urbană guvernanță strategic și
Eugen Pănescu, arhitect cu o bogată experiență în pre-schimbarea orașelor, prin strategii inovatoare și sustenabile.
Tradiționalele mese rotunde acoperă teme precum: siguranță urbană, economie circulară, dreptul construcțiilor, digitalizarea și guvernanța orașelor, mobilitate, turism, stil de viață și cultură, eficiență energetică și management, finanțare și fonduri europene, reconversie și revitalizare, echilibru muncă-viața privată. Participanții vor discuta tema propusă pe durata a două ore, iar soluțiile găsite vor putea fi aplicate ulterior în propriile proiecte, actuale sau viitoare. Acestea vor fi moderate de experți în domeniile respective, printre care:
Elena Gașpar, președintele Asociaței Sistemul Național de Reciclare a Bateriilor SNRB,
dr. Radu Merica CEO RER Group,
Cornel Zeveleanu, director Corporate Affairs, e.on România,
Dragoș Anastasiu, președintele Eurolines Group,
Hildegard Brandl, CEO la UNITH2B SRL,
Johannes Becker, Partener STALFORT Legal. Tax. Audit,
Alexandra Floricică, responsabil Dezvoltare Durabilă Procredit Bank,
Christian Macedonschi, președintele Asociației Smart City Brasov,
Răzvan Munteanu director executiv, Administraţia Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic (AMCCRS),
Mihai Șercăianu, co-fondator și expert tehnic MKBT și
Marina Bațog Managing Partner, MKBT.
Cities of Tomorrow este un eveniment de referință al AHK România, dedicat dezvoltării urbane și regionale. Scopul său este să încurajeze dezvoltarea durabilă a țării, să promoveze măsuri pentru creșterea competitivității și atractivității României pentru noi investiții. Întregul eveniment este o platformă pentru schimburi de idei, concepte și bune practici între sectorul public și cel privat, care mai apoi se pot transforma în proiecte și parteneriate, cu acțiuni și rezultate concrete.